tion.ro Web analytics

După ani buni în care nu s-a făcut mare lucru, administrația publică locală și-a amintit „să dezvolte în forță” cele opt terenuri de sport promise de primarul Timișoarei în urmă cu aproape cinci ani. Se caută o firmă care să facă un SF pentru amenajarea unor terenuri multifuncționale de sport în zona Calea Bogdăneștilor. Ar trebui să existe deja un SF.
Primii oameni de pe Terra care știu deja cum e în anul 2015 și-au petrecut Revelionul la Timișoara, sâmbătă noaptea, într-o atmosferă science-fiction. Evenimentul-unicat în univers organizat de Clubul de anticipație Helion a ajuns, astfel, la cea de-a 29-a ediție în calendarul cosmic al fandom-ul timișorean.
Peste doar câteva zile, la Timișoara se va deschide una dintre cele mai spectaculoase expoziții din ultimii 20 de ani. Futurotextiles a avut mai mult de o jumătate de milion de vizitatori, de la Lille până la Bangkok, Shanghai și Casablanca. Vizitatorii vor putea vedea, printre altele, un pulover care îți verifică permanent starea de sănătate, dantelă din rădăcini de căpșune și perdele din fibră optică, explică realizatorii expoziției.

Eveniment

Șoferiță rănită într-un accident pe care ea l-a provocat, în Dumbrăvița
O femeie a ajuns, marți, la spital, după ce a fost implicată într-un accident rutier.

Mapamond

Vladimir Putin aprobă doctrina care permite un răspuns nuclear la un atac care amenință Rusia
Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat marţi o doctrină nucleară actualizată care permite răspunsuri cu arme nucleare la atacurile convenţionale care ameninţă suveranitatea Rusiei, scrie Agerpres.

Ştiri din Timiș

Vremea în Banat în următoarele două săptămâni. Precipitații și temperaturi medii de 15 grade Celsius
Următoarele două săptămâni în Banat vor fi cu temperaturi specifice lunii noiembrie, dar și cu zile ploioase sau cu temperaturi peste media perioadei.

Utile

Atenție, șoferi! Se circulă cu restricții pe Autostrada A1 Deva-Nădlac
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că se circulă cu anumite restricții pe Autostrada A1 Deva-Nădlac.

Ştiri din Timiș

Dezbatere pentru viitorul educației
Astăzi, 19 noiembrie, are loc o discuție importantă pentru viitorul educației din România, pentru că educația este cea care determină viitorul prin generațiile pe care le formează. 

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să modernizeze toată Calea Urseni. Înainte de asta, va prelua o porțiune de la Giroc
Municipiul Timișoara preia de la comuna Giroc o porțiune din Calea Urseni, pentru a putea moderniza strada de la un capăt la altul, de la intersecția cu strada Venus până la limita administrativ-teritorială. 4

Capitală Culturală

Unde întâlnim bărbatul perfect? Aflați într-o comedie la Sala Capitol
Timișorenii și nu numai sunt așteptați în câteva zile să descopere unde și cum pot întâlni bărbatul perfect, toate acestea însoțite de râsete și voie bună.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 19 noiembrie
Marți, 19 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici