Sinagoga din Fabric a fost preluată de Primăria Timișoara în urmă cu un an. A fost încheiat și un parteneriat cu World Monuments Fund (WMF) pentru un proiect mai mare de revitalizare a clădirii. Până să fie început acesta, însă, clădirea trebuie pusă în siguranță. Luni, 4 noiembrie, au început aceste lucrări urgente.
Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara, în parteneriat cu World Monuments Fund organizează vineri, 18 octombrie, evenimentul „Watch Day Sinagoga din Fabric - Perspective ale schimbării”. Acesta va fi primul eveniment dintr-un proces participativ mai amplu, menit să promoveze angajamentul comunității și al administrației în conservarea durabilă a acestui monument cu o istorie de peste 120 de ani.
Primăria Timișoara a preluat în octombrie anul trecut, de la Comunitatea Evreilor din România, Sinagoga din Fabric pentru a o reabilita. La aproape un an distanță, municipalitatea face primul pas și caută o firmă care să pună în siguranță construcția și să oprească degradarea ei. Oferă aproape un milion de lei, prin cumpărare directă.
Mapamond
Albania interzice TikTok pentru un an, invocând preocupări legate de alimentarea violenței în rândul tinerilor. Măsura vine în contextul unui incident tragic de luna trecută, când un adolescent a fost ucis după o dispută pe rețelele sociale, iar autoritățile consideră că platforma contribuie la escaladarea conflictelor online, având un impact negativ asupra comportamentului tinerelor generații.
1
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis anunță că, în urma unei discuții cu Dominic Fritz, s-ar fi găsit un compromis care să ducă la aprobarea taxelor și impozitelor locale din Timișoara pe anul 2025. Astfel, s-ar evita cotele standard care ar însemna impozite dublate pentru clădirile rezidențiale, dar s-ar găsi și soluția reducerii progresive a celor pentru clădiri nerezidențiale.
4
Ştiri din Timiș
Cu puțin timp înainte de Crăciun, agenții din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și ai secțiilor rurale arondate au dat încă o dată dovadă de empatie pentru semenii lor.
1
Ştiri din Timiș
Etapa a treia de modernizare a rețelei de termoficare din Timișoara are, oficial, fonduri europene de 50 de milioane de euro, după ce Primăria și Ministerul Energiei au semnat contractul de finanțare pentru primul lot al acesteia.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe un drum din județul Timiș. Au fost implicate un autoturism și un tractor. Din fericire, nu au fost răniți.
Mapamond
Statele Unite au anunțat că l-au eliminat pe liderul grupării teroriste ISIS, Abu Yusif, într-un atac aerian desfășurat ieri în Siria, într-o zonă care fusese anterior controlată de regimul lui Bashar al-Assad și de forțele ruse.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
2
Ştiri din Timiș
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.