Un tânăr de 19 ani internat la sfârșitul lunii septembrie la Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil” de pe strada Văcărescu din Timișoara a fost găsit fără suflare spânzurat de balconul salonului în care fusese internat. Spunea că aude voci și avea halucinații, tânărul fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.
Momente cumplite pentru o familie din Timișoara. Totul după ce o fată de 12 ani a fost sedusă pe internet de un tânăr de 27 de ani, care a determinat-o să aibă o atitudine suicidală și a încurajat-o să își ucidă părinții. Individul i-a trimis și a pus-o pe fată să-i trimită la rândul ei filmulețe și poze indecente.
Incident extrem de grav, sâmbătă dimineaţa, chiar în sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, situat pe bulevardul Take Ionescu din Timişoara. Un poliţist s-a împuşcat în cap în timpul programului de lucru.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
România
Liderul PNL spune că este conștient de greșelile făcute și că înțelege ceea ce au vrut românii să transmită, astfel că a ales să își dea demisia din funcție.
România
Marcel Ciolacu și-a asumat înfrângerea în turul 1 al alegerilor prezidențiale și a transmis luni după-masă că și-a depus demisia la secretariatul PSD. „I-am scris deja doamnei Elena Lasconi”, a transmis acesta.
5
Ştiri din Timiș
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
3
Ştiri din Timiș
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
1
Ştiri din Timiș
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.
România
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.