Cântăreaţa Mădălina Manole nu suferea de nicio boală cronică, avea greutate normală şi a înghiţit, în noaptea sinuciderii, 400 de mililitri de pesticid Furadan, potrivit specialiştilor Institutului de Medicină Legală, care au efectuat joi autopsia.
Colegii de breaslă ai Mădălinei Manole sunt şocaţi de vestea morţii artistei şi chiar dacă unii spun că avea unele probleme medicale, refuză să creadă în ipoteza sinuciderii, cu atât mai mult cu cât vedeta se considera împlinită odată cu aducerea pe lume a unui copil.
Cântăreaţa Mădălina Manole, care a decedat miercuri dimineaţa, a trimis un mesaj de adio pe telefonul mobil al soţul său, Mircea Petru, în jurul orei 2.00, a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt al Poliţiei Ilfov, care a adăugat că artista a luat mai multe medicamente.