tion.ro Web analytics

Mai țineți minte cum era când Timișoara avea skate park? Probabil că vă este greu să vă amintiți pentru că au trecut opt ani de când în orașul de pe Bega nu mai există așa ceva. Deși municipalitatea a promis în repetare rânduri că se va deschide un nou parc, deocamdată acest lucru nu s-a întâmplat. Până atunci însă, timp de două zile, Timișoara va avea totuși un skate park, în cadrul Revoltuion Festival.
Timișorenii ar fi trebuit să se bucure de un nou skatepark din această vară, în Parcul Central, asta le promiteau oficialii primăriei, dar planurile autorităților locale au fost date peste cap de firma care trebuia să execute lucrările – deja celebra Kasdum. Constructorul nici nu a început bine lucrările că le-a și sistat în urma neînțelegerilor cu primăria, iar oficialii municipalității anunță acum rezilierea contractului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 noiembrie 2024, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

Cinema

Documentar despre unul dintre cei mai mari canoiști români, la Cinema Victoria
Cinema Victoria din Timișoara celebrează 75 de ani de la nașterea canoistului român Ivan Patzaichin printr-o proiecție specială a documentarului despre viața lui.

Ştiri din Timiș

Cardurile educaționale pentru elevii și preșcolarii din familii defavorizate urmează să fie încărcate
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.

Ştiri din Timiș

Târg caritabil cu produse handmade pentru copiii care au suferit abuzuri, la Timișoara
Asociația Inima Îți Vorbește organizează târgul caritabil „Din mâini pentru mâine”, cu produse handmade făcute de elevii din Timișoara și nu numai. Fondurile obținute în urma vânzării vor merge către copiii care au suferit trauma unui abuz.

Capitală Culturală

FOTO. Expoziția „Luminile lui Caravaggio”, văzută prin ochii lui Roberto Longhi, s-a deschis la Muzeul Național de Artă din Timișoara
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește în perioada noiembrie 2024 - februarie 2025 expoziția „Luminile lui Caravaggio”, o incursiune în pictura europene. Aceasta aduce în premieră în România o operă semnată de Caravaggio, precum și nenumărate altele care aparțin unor artiști din cercul său.

Ştiri din Timiș

Nicolae Ciucă, la Timișoara: „Nu sunt un candidat de profesie, ci un candidat cu profesie. Avem nevoie de modelul liberal economic”
Liberalii încearcă să se mobilizeze înainte de alegeri, astfel că sâmbătă, 16 noiembrie, la Timișoara a avut loc întâlnirea regională PNL, la care a participat și Nicolae Ciucă - candidatul partidului la alegerile prezidențiale. 12

Eveniment

FOTO. Accident la ieșirea din parcarea unui magazin din Timișoara. O femeie a fost rănită
Accident produs sâmbătă, la ieșirea din parcarea unui magazin din Timișoara. Un șofer a intrat cu mașina într-un alt autoturism, o femeie fiind rănită în urma impactului. 2

Cinema

Filmul „Shara”, regizat de Naomi Kawase, cunoscută pentru stilul poetic și introspectiv, va fi proiectat la Timișoara
Seria de ecranizări „Feelings.zip – O arhivă feministă a sentimentelor” organizată de F-Sides Cineclub continuă la Timișoara cu filmul „Shara”.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici