Un bătrân din Timişoara a ajuns, miercuri, la spital, după ce, spune el, a fost lovit, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, de un autocamion. Şoferul susţine că pensionarul, băut fiind, a intrat în partea din spate a autovehiculului.
Mai bine de o oră a fost întreruptă circulaţia, marţi seara, pe Calea Torontalului din Timişoara, după ce şoferul unui autocamion care transporta un excavator a pus la pământ firele RATT.
Un tânăr de etnie romă din Timişoara a ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, după ce, la doi paşi de casă, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a intrat cu Mercedesul pe contrasens, după care a lovit două maşini parcate. Unul dintre autoturismele avariate a fost proiectat într-o conductă de gaz, iar apoi în panoul publicitar al unei firme.