Un soldat a murit luni, luptând împotriva incendiului din jurul centrului nuclear de la Sarov, unde sunt fabricate arme nucleare, la 500 de kilometri est de Moscova, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, citat de agenţia Interfax, relatează AFP.
au fost răniţi, marţi, în jurul orei
7.45 (ora României), în Afganistan, iar
militarul care a decedat, Vasile Unguraş, avea 32 de
ani, potrivit Ministerului Apărării
Naţionale.