Un bucureştean de 57 de ani, administratorul unei firme care se ocupa de demolarea unor construcţii aflate în incinta fostului combinat chimic Solventul din Timişoara, are dosar penal şi riscă până la şapte ani de închisoare pentru că a continuat lucrările de demolare fără avizul comisarilor de la Garda de Mediu.
O clădire dezafectată de la fostul combinat chimic Solventul din Timișoara a luat foc sâmbătă. Fumul negru a cuprins întreaga zonă. Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la locul incendiului, pe strada Gării.
Hoţii de fier vechi care au bătut doi paznici au fost prinşi de poliţişti şi eliberaţi de judecători
Trei hoţi de fier vechi care la începutul lunii februarie au bătut doi paznici până când i-au lăsat într-o baltă de sânge, în zona fostului combinat Solventul din Timişoara, au fost prinşi de poliţişti, însă judecătorii au decis să le dea drumul.
Doi paznici au fost bătuţi şi sechestraţi de hoţii de fier vechi. Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi în incinta unei firme de construcţii din zona fostului combinat Solventul din Timişoara.
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.