O idee simplă, dar genială, ar putea salva nenumărate vieţi pe şosele. Gigantul Samsung a dezvoltat o soluţie inteligentă pentru şoferii care sunt blocaţi în spatele autotrenurilor.
În urmă cu aproape două luni, autorităţile locale din Timişoara şi Dumbrăviţa anunţau deschiderea unui nou şantier ce vizează extinderea liniei de troleibuz 14 până în comuna învecinată şi lărgirea drumului la patru benzi până la intersecţia cu magazinul Kaufland. De atunci şi până acum, însă, aşa cum timişorenii au putut observa, nu s-a întâmplat nimic. Reprezentanţii Primăriei Timişoara explică...
Localitatea românească Giurgiu şi cea bulgară Ruse, s-au asociat într-un proiect de construire a unui nou drum care să lege cele două ţari. Şoseaua va face parte din coridorul 9 de transport paneuropean, iar lucrările au început deja pe partea românească.
După mai multe luni de lucrări, reprezentanţii Primăriei Timişoara au reuşit să dea în folosinţă, zilele trecute, un nou drum cu o lungime de 420 de metri – extinderea bulevardului Sudului. Au fost realizate practic două benzi de circulaţie, câte una pe fiecare sens, dar lucrările nu s-au finalizat încă în zonă.
Abandonat sau pierdut, un cal şi-a găsit sfârşitul pe şosea, la 6 km de Timişoara, miercuri noaptea, lovit de-un microbuz. Şoferul autoturismului a scăpat cu bine din accident, însă maşina a fost serios şifonată în urma impactului.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
1
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.