Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care interzice fumatul in toate spatiile publice inchise, un amendament permitand totusi fumatul in baruri, discoteci, restaurante si alte unitati similare.
Primaria Timisoara va prelua controlul chiriilor spaţiilor din unităţile de învăţământ din municipiu, banii obţinuţi urmând să fie viraţi direct la bugetul local şi să se întoarcă sub formă de investiţii în domeniul educaţiei. Propunerea a fost făcută de viceprimarul Adrian Orza, care a argumentat că municipalitatea trebuie să aibă control asupra acestor fonduri, deoarece unii directori de şcoli irosesc banii pe laptopuri şi autoturisme.
Până joi au fost cumpărate 11 caiete de sarcini pentru licitaţia publică privind închirierea spaţiilor de la Bastionul „Theresia” din Timişoara. Licitaţia cu strigare va avea loc săptămâna viitoare, în 3 mai, la sediul Consiliului Judeţean Timiş.
În şedinţa ordinară din 28 martie, consilierii judeţeni au pe masă proiecte de hotărâre privind darea în administrare a spaţiilor din Bastion.
Revirimentul activităţii economice şi interesul crescut al unor firme pentru eventuala relocare a activităţii creşte interesul pentru spaţiile de birouri de calitate la Timişoara. Piaţa pare să fie în revenire.