Sonda americană New Horizons a trecut, marți, la cea mai mică distanță de planeta pitică Pluto. NASA a publicat și ultimele imagini surprinse de această sondă, acestea fiind cele mai bune fotografii făcute vreodată acestei planete pitice.
În subsolul Spitalului Municipal din Timişoara se amenajează locul unde va funcţiona, din această toamnă, un aparat RMN performant destinat pacienţilor internaţi la această unitate sanitară.
Frigul de afară nu i-a speriat pe timișoreni, care au venit în număr mare să descopere Grădina de Iarnă. Este vorba despre cel mai nou spațiu din Timișoara, dedicat artei urbane și digitale. Noua locație este cu adevărat specială, iar atmosfera este una prietenoasă și caldă, chiar dacă e luna decembrie.
Ştiri din Timiș
Misiunea Economică și Comercială a Israelului la București, Ambasada Israelului în România și CCIA Timiș organizează pe 25 martie, la ora 14, un seminar online despre tehnologii agricole pentru cultivatorii de legume, fructe și flori în sere, sub titlul: Tehnologii israeliene pentru sere și solarii.
Ştiri din Timiș
Liberalul Laurențiu Tîrziu a avut probleme de incompatibilitate după ce, în februarie 2022, reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (ANI) au stabilit că este incompatibil cu funcția publică deoarece a deținut poziția de primar al comunei Belinț în timp ce era și comerciant. Acum a anunțat că a câștigat procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție din București.
Ştiri din Timiș
Muzeul Național al Banatului transmite că o singură zi pe an, soarele alege să lumineze Sanctuarul de la Parța.
România
După un început de săptămână răcoros, vremea se va încălzi treptat. Începând de luni, întreaga țară va experimenta temperaturi de vară, atingând până la 25 de grade, conform ANM.
Mapamond
Energia întunecată, considerată forța teoretică responsabilă pentru expansiunea Universului și asociată inițial cu o constantă cosmologică, pare să se modifice în timp, un fenomen care ar putea necesita o reevaluare a modului în care înțelegem cosmosul, informează AFP, citată de Agerpres.
Mapamond
Finlanda a fost desemnată, pentru al optulea an consecutiv, țara cu cea mai fericită populație din lume, conform World Happiness Report, publicat joi de Ziua Internațională a Fericirii, transmite DPA, citată de Agerpres.
Ştiri din Timiș
A murit prof. univ. dr. Doru-Mihai Anastasiu, medic ginecolog de excepție.
1