Parlamentul European solicită statelor membre să permită României și Bulgariei aderarea de îndată la spațiul Schengen, considerând că cele două țări „îndeplinesc de mult timp criteriile necesare”. Parlamentarii europeni spun că excluderea este una discriminatorie, cu un impact negativ asupra pieței unice a Uniunii Europene.
Președintele Klaus Iohannis a făcut o vizită oficială în Franța în cadrul căreia a avut o întâlnire cu președintele francez, Fracois Hollande. Iohannis a solicitat sprijinul Franței pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, exprimându-și încrederea că o astfel de decizie va fi adoptată curând.
Fostul premier francez, Francois Fillon, candidat pentru postul de lider al partidului de centru-dreapta UMP şi posibil candidat la preşedinţia Franţei, a declarat că România şi Bulgaria nu trebuie să adere la Spaţiul Schengen, deoarece din cele două ţări vin cei mai mulţi romi.
Traian Băsescu a declarat că președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso nu a spus că România nu va intra în Schengen anul viitor, ci nu va intra în 1 ianuarie 2014.
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.