În penultima zi a a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), www.tion.ro și Teatrul Național Timișoara vă invită, printr-un nou concurs, la un spectacol despre ”corupție și naționalism...două teme la ordinea zilei”: Beznă de mină.
O piscină a intrat în scenă la spectacolul de sâmbătă seară din Piaţa Victoriei. Dar nu numai atât. Actorii au jucat pe scena din faţa Operei şi au încercat să arate obiceiurile şi preocupările celor care rătăcesc prin lume.
Prima zi a festivalului Street Delivery s-a încheiat cu un concert excelent sub luna plină, pe strada Mărăşeşti. Moonlight Breakfast, trupă care a avut una dintre cele mai spectaculoase ascensiuni în România, a făcut show în faţa a sute de timişoreni, care au umplut zona din faţa Sinagogiii Cetate.
Compania Senza Tempo din Spania vine în Festivalul European al Spectacolelor la Timișoara cu un show outdoor nocturn despre ”legendarii rătăcitori, fie ei țigani, evrei sau altă etnie”. Pentru ca spaniolii să poată juca spectacolul Lazurd, în fața Teatrului Național se va instala o piscină gonflabilă care se va umple, în doar câteva minute, cu 7 tone de apă.
Cu cel de-al patrulea concurs în cadrul FEST-FDR2014, www.tion.ro și Teatrul Național Timișoara va invită la un spectacol „despre corp, identitate sexuală, refulare, acceptare”. ”Parallel” este nerecomandat spectatorilor cu vârste sub 16 ani.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4
Ştiri din Timiș
Ladies' Circle 19 Timișoara, împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, organizează o petrecere caritabilă cu ocazia Crăciunului. Fondurile vor merge către familiile nevoiașe din Folea și copiilor de la Centrul Rezidențial Sfântul Nicolae din Peciu Nou.
Ştiri din Timiș
Primăria Giroc a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru actualizarea planului urbanistic general (PUG). Pune la bătaie puțin sub un milion de lei, fără TVA.