Vineri au fost afişate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcţiilor de manageri la spitalele al căror management a fost transferat în vară Consiliului Local Timişoara. Au fost scoase la concurs patru posturi de directori şi există trei câştigători, deocamdată pe hârtie: Octavian Mazilu la Spitalul Municipal, Maria Cerbu la Spitalul de Boli Infecţioase şi Mihai Băcilă la Maternitatea Odobescu.