Deopotrivă idolatrizată și blamată, lumea medicală e plină de lucruri mărețe care ne umplu de admirație și ne aduc vindecare, dar și uneori de lipsă de empatie, nepăsare, poate proastă organizare, lărgind culoarul unor fapte negative, menite să îi umple de spaimă pe bolnavi, persoane adeseori lipsite de informații exacte și de cunoașterea drepturilor pe care le au în calitate de asigurat sau pur și simplu de om care are nevoie de îngrijiri medicale.
Pentru sute de persoane, Crăciunul și chiar Anul Nou îi vor prinde în saloanele spitalelor. Pentru ca și aceștia să simtă din magia și căldura sărbătorilor de iarnă, managementul de la Spitalul Județean din Timișoara dar și de la cel Municipal s-au asigurat că, în ziua de Crăciun dar și la cumpăna dintre ani, vor exista preparate tradiționale în farfuria pacienților. Pentru cei care au restricții alimentare sau alergii, s-au găsit alternative.
Asociația „Dăruiește Viață” are, în continuare, nevoie de fonduri pentru spitalul de copii construit din donații în București. Construcția a fost finalizată nu demult, dar mai este nevoie, în continuare, de bani și pentru echipamente. Printr-o campanie inovativă, aceste donații se pot face și prin intermediul unei aplicații de livrare de mâncare.
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Parcuri moderne, locuri de joacă și piste pentru biciclete pentru lugojeni. De toate acestea va avea parte orașul Lugoj cu ajutorul fondurilor europene.
Azi în Timișoara
Duminică, 22 decembrie, puteți merge la un film sau să vizitați Târgul de Crăciun din centrul orașului.
Mapamond
Albania interzice TikTok pentru un an, invocând preocupări legate de alimentarea violenței în rândul tinerilor. Măsura vine în contextul unui incident tragic de luna trecută, când un adolescent a fost ucis după o dispută pe rețelele sociale, iar autoritățile consideră că platforma contribuie la escaladarea conflictelor online, având un impact negativ asupra comportamentului tinerelor generații.
3
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis anunță că, în urma unei discuții cu Dominic Fritz, s-ar fi găsit un compromis care să ducă la aprobarea taxelor și impozitelor locale din Timișoara pe anul 2025. Astfel, s-ar evita cotele standard care ar însemna impozite dublate pentru clădirile rezidențiale, dar s-ar găsi și soluția reducerii progresive a celor pentru clădiri nerezidențiale.
6
Ştiri din Timiș
Cu puțin timp înainte de Crăciun, agenții din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și ai secțiilor rurale arondate au dat încă o dată dovadă de empatie pentru semenii lor.
2
Ştiri din Timiș
Etapa a treia de modernizare a rețelei de termoficare din Timișoara are, oficial, fonduri europene de 50 de milioane de euro, după ce Primăria și Ministerul Energiei au semnat contractul de finanțare pentru primul lot al acesteia.
1