La Timișoara încă mai sunt pacienți în spital din blocurile evacuate din zona Complexului Studențesc. Legiștii au spus, în urma analizelor preliminare, că în cazul celor doi copii care au murit sâmbătă există suspiciunea de intoxicare cu o substanță toxică extrem de puternică. Mama unuia dintre copii a murit luni. În două spitale mai sunt internați pacienți, adulți și copii, dar o mare parte dintre ei vor fi externați, cel mai probabil, astăzi, vineri, 22 noiembrie.
Gestionarea cazului de pe Miorița 8 depășește orice imaginație, la Timișoara. Reprezentanții ISU Banat au pus câte un pompier la UPU Municipal, Județean și „„Louis Țurcanu” pentru a raporta direct dacă apare vreun locatar al blocurile afectate de substanța toxică. Pompierii au liste cu locatarii și verifică dacă cei care sosesc la urgențe sunt printre persoanele „de interes”. Aparent, instituțiile care trebuie să gestioneze situația nu mai au încredere unele in altele.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis anunță că, în urma unei discuții cu Dominic Fritz, s-ar fi găsit un compromis care să ducă la aprobarea taxelor și impozitelor locale din Timișoara pe anul 2025. Astfel, s-ar evita cotele standard care ar însemna impozite dublate pentru clădirile rezidențiale, dar s-ar găsi și soluția reducerii progresive a celor pentru clădiri nerezidențiale.
Ştiri din Timiș
Cu puțin timp înainte de Crăciun, agenții din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și ai secțiilor rurale arondate au dat încă o dată dovadă de empatie pentru semenii lor.
Ştiri din Timiș
Etapa a treia de modernizare a rețelei de termoficare din Timișoara are, oficial, fonduri europene de 50 de milioane de euro, după ce Primăria și Ministerul Energiei au semnat contractul de finanțare pentru primul lot al acesteia.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe un drum din județul Timiș. Au fost implicate un autoturism și un tractor. Din fericire, nu au fost răniți.
Mapamond
Statele Unite au anunțat că l-au eliminat pe liderul grupării teroriste ISIS, Abu Yusif, într-un atac aerian desfășurat ieri în Siria, într-o zonă care fusese anterior controlată de regimul lui Bashar al-Assad și de forțele ruse.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
Ştiri din Timiș
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.
Ştiri din Timiș
Părintele vicar Ionel Popescu a publicat cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ´89”. Volumul a fost tipărit cu binecuvântarea și Precuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.