tion.ro Web analytics

Sindromul Hemolitic Uremic Atipic (SHU Atipic) face parte din categoria bolilor rare, care are efecte asupra întregului organism. Spitalul CFR din Timișoara a devenit unul din centrele medicale din țară, unde se oferă asistență medicală interdisciplinară pentru acești pacienți, care au adesea nevoie de asistență medicală specializată încă de la primul consult.
Mulți dintre noi pățim să ne irităm și să ni se înroșească pielea, dacă intrăm în contact cu substanțe iritante sau alergene. Acest fenomen este denumit de specialiști „dermatită de contact”. Fie că este vorba de produse de igienă, cosmetice și chiar anumite plante, acest tip de afecțiune apare destul de des. Medicii de specialitate de la Spitalul Clinic CFR din Timișoara ne dau câteva sfaturi și ne vin în ajutor.
Aproape un milion de euro ar ajuta spitalul CFR din Timișoara să instaleze și să implementeze un nou sistem informatic, care ar permite, printre altele, realizarea eficientă a programărilor online, o evidență clară a medicamentelor intrate în gestiune, dar și monitorizarea pacienților, prin fișe electronice. În urmă cu 7 luni, reprezentanții unității sanitare au aplicat pentru fonduri din PNRR, iar vestea că sunt eligibili a venit în urmă cu puțin timp.
Informarea este unul din pașii esențiali pentru ca pacientul să fie liniștit atunci când trebuie să treacă printr-o intervenție chirurgicală. Specialiștii spun că e importantă examinarea de dinainte de operație pentru ca anestezia să poată fi făcută în concordanță cu fiziologia pacientului și cu istoricul său medical. Medicul anestezist dr. Mihaela Gica- medic primar Anestezie Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Clinic CF din Timișoara, vine cu informații pentru ca pacienții să se teamă mai puțin de procedură.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 decembrie 2024, în Timișoara?
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Șofer rănit în urma unui accident produs la Timișoara
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.

România

Crin Antonescu ar fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie. 3

Eveniment

Tânăr arestat după ce a furat unelte din Moșnița Veche
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.

Eveniment

Necaz pentru o familie din Timiș. Acoperișul casei a luat foc
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.

Eveniment

Timișean depistat fără permis și băut în timp ce conducea prin Belinț
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. 1

Ştiri din Timiș

Doar două firme interesate să realizeze proiectul „Județul în miniatură” la Moșnița Nouă
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). 1

Ştiri din Timiș

Licitație pentru „securitate informatică” la Primăria Timișoara, după atacul cibernetic din august
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici