Ca și în alte cazuri, și spitalele pot fi afectate de penele de curent cauzate de caniculă. Din cauza temperaturilor ridicate, consumul de energie este mai mare, iar acest lucru poate aduce supraîncălzirea și cedarea rețelelor. Reprezentanții primăriei dau asigurări că situația este monitorizată atent și, în cazuri excepționale, pot fi folosite și generatoarele.
Un proiect pe bani europeni va echipa nu mai puțin de patru spitale și centre de sănătate din România și Serbia. Banii vor permite medicilor de la Spitalul Clinic Municipal din Timișoara să accesibilizeze atât diagnosticarea, cât și tratamentul bolilor oncologice. Ideea a venit în 2019, de la regretata Eva Andreaș, pe atunci prefect de Timiș. Joi, 18 aprilie, a avut loc conferința de lansare a proiectului „Împreună putem învinge cancerul”, la Iulius Congress Hall.
Spitalul Municipal Timișoara primește aproape cinci milioane de lei, fără TVA, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru un digitalizarea secțiilor, ambulatoriilor, blocurilor operatorii, farmaciilor și laboratoarelor. Principalul beneficiu al programului ar trebui să fie „accesul mai rapid și mai comod la informații medicale”.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 28 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan marchează 10 ani de când este la conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Mitropoliei Banatului.
Ştiri din Timiș
Ce fac pompierii militari când nu salvează vieți în incendii și accidente? Salvează alte vieți prin donarea de sânge.
România
Anul viitor, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii.
Eveniment
Polițiștii locali au pus ordinea pe roți în Timișoara, anul acesta. Au ridicat peste 1.600 de mașini
Problema parcărilor neregulamentare a fost, pe tot parcursul acestui an, în atenția Poliției Locale Timișoara. Agenții au aplicat în 2024 peste 35.000 de amenzi pentru parcare ori staționare în locuri nepermise. De asemenea, au dispus ridicarea a peste 1.600 de mașini.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, România va închide două puncte de trecere a frontierei în județul Timiș, în urma aderării la spațiul Schengen, potrivit unui proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 28 decembrie, puteți vizita târgul de Crăciun din centru sau să mergeți la expoziții.
Eveniment
O familie din comuna Denta și-a văzut agoniseala de o viață în flăcări în cea de-a treia zi de Crăciun și totodată ziua Sfântului Ștefan.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Nosferatu”, un remake al filmului mut din 1922 cu același nume, care a fost o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” scris de Bram Stoker în 1897. Stoker l-a folosit pe Vlad Țepeș ca sursă de inspirație pentru personajul Contele Dracula.