Spitalul „Victor Babeș” a cumpărat 85 de aparate pentru îngrijirea bolnavilor de Covid-19 care au nevoie de oxigen suplimentar. Concentratoarele de oxigen vor ajunge la spitalele „Victor Babeș”, Municipal și la Spitalul CFR și pot face diferența între viață și moarte, spun medicii. Au costat 43.000 de euro.
Pe lângă Covid-19, în aceste zile începe să-și facă simțită prezența și gripa de sezon. Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara transmit că primele kituri pentru testele rapide de gripă au ajuns la unitatea sanitară, iar începând de astăzi, joi, 22 octombrie, în laborator se pot realiza, cu ajutorul aparatului Real Time PCR testele pentru depistarea gripei. Se vor face și teste la cerere.
La Timișoara au ajuns 50 de doze de Remdesivir, medicamentul care este administrat pacienților cu Covid-19 aflați în stare critică, după ce, de ceva timp, lipsea din „arsenalul” medicilor. Este a doua tranșă repartizată Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. Dozele ajung pentru 10 pacienți. La spital va ajunge și o a treia tranșă din acest antiviral.
Grabă mare la Primăria Timișoara pentru „alegerea” noilor directori de la cele trei spitale din subordinea municipalității. Concursul a fost organizat în secret, fără ca procedura să fie anunțată pe noul site al primăriei, cu trei zile înainte de alegeri. Cine sunt „noii” șefi la Municipal, Țurcanu și Victor Babeș!
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2