Pe pagina oficială de Facebook a USR Timiș a fost publicată o postare în care PSD era acuzat că vine doar cu „promisiuni neîndeplinite” în legătură cu stadionul „Dan Păltinișanu”. Nu că nu ar fi așa, dar în text era strecurată o informație vădit falsă, iar Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, a speculat acest lucru.
Studiul de fezabilitate întocmit de o firmă contractată de Compania Națională de Investiții (CNI), care trebuia să ajungă la Consiliul Județean Timiș încă din luna martie, a fost predat instituției abia miercuri. Alin Nica, președintele CJT, face apel la instituțiile din județ să se miște cât se poate de repede cu avizele.
Un nou stadion la Timișoara este promis de câțiva ani. Există deja șase oferte pentru realizarea studiului de prefezabilitate și de fezabilitate, din banii Companiei Naționale de Investiții (CNI), care va aloca fonduri și pentru construcția noii arene. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a spus, la vizita premierului demis Viorica Dăncilă la Timișoara, că așteaptă ca în ritm cât mai alert să se desemneze câștigătorul licitației și să se intre cât mai repede cu buldozerele pentru demolarea vechii arene.
După victoria cu Chiajna, ACS Poli Timişoara are ocazia unui nou rezultat pozitiv, de această dată în disputa cu Voluntari, vineri seara. Având în vedere că partida e tot pe teren propriu, toate premisele sunt favorabile, iar antrenorul Adrian Neaga e încrezător în şansele fotbaliştilor aflaţi sub comanda sa.
Stadionul Dan Păltinișanu, pe care joacă echipa de fotbal ACS Poli Timișoara, s-ar putea închide din vara acestui an. Decizia va fi luată de reprezentanții Consiliului Județean Timiș, proprietarii stadionului, după ce arena dă tot mai multe semne de degradare și devine din ce în ce mai periculoasă pentru cei care ajung în acel loc.
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Parcuri moderne, locuri de joacă și piste pentru biciclete pentru lugojeni. De toate acestea va avea parte orașul Lugoj cu ajutorul fondurilor europene.
Azi în Timișoara
Duminică, 22 decembrie, puteți merge la un film sau să vizitați Târgul de Crăciun din centrul orașului.
Mapamond
Albania interzice TikTok pentru un an, invocând preocupări legate de alimentarea violenței în rândul tinerilor. Măsura vine în contextul unui incident tragic de luna trecută, când un adolescent a fost ucis după o dispută pe rețelele sociale, iar autoritățile consideră că platforma contribuie la escaladarea conflictelor online, având un impact negativ asupra comportamentului tinerelor generații.
3
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis anunță că, în urma unei discuții cu Dominic Fritz, s-ar fi găsit un compromis care să ducă la aprobarea taxelor și impozitelor locale din Timișoara pe anul 2025. Astfel, s-ar evita cotele standard care ar însemna impozite dublate pentru clădirile rezidențiale, dar s-ar găsi și soluția reducerii progresive a celor pentru clădiri nerezidențiale.
6
Ştiri din Timiș
Cu puțin timp înainte de Crăciun, agenții din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și ai secțiilor rurale arondate au dat încă o dată dovadă de empatie pentru semenii lor.
2
Ştiri din Timiș
Etapa a treia de modernizare a rețelei de termoficare din Timișoara are, oficial, fonduri europene de 50 de milioane de euro, după ce Primăria și Ministerul Energiei au semnat contractul de finanțare pentru primul lot al acesteia.
1