Construite în secolul al XVIII-lea de preoți franciscani spanioli, cele cinci misiuni din San Antonio - Concepción, Espada, San Antonio de Valero (cunoscut și sub numele de „The Alamo”), San José și San Juan – au devenit în acest an cel mai nou loc din Patrimoniul Mondial UNESCO. Aceste misiuni, ce reprezintă și cea mai mare colecție de arhitectură colonială spaniolă din Statele Unite ale Americii, sunt primele locuri adăugate pe lista UNESCO din statul american Texas.
Hillary Clinton și-a anunțat, duminică, în mod oficial, candidatura la alegerile prezidențiale ale Statelor Unite ale Americii, care vor avea loc în toamna anului 2016. Acest anunț a pus capăt speculațiilor din ultimii doi ani referitoare la intenția fostei Prime Doamne de a-și depune candidatura pentru funcția de șef al statului.
Coasta de nord-est a Statelor Unite ale Americii a fost grav afectată de o furtună de zăpadă puternică. Mai multe orașe printre care Boston și New York au fost îngropate în zăpadă, podurile şi tunelurile au fost închise, transportul în comun a fost oprit, iar circulaţia interzisă.
Azi în Timișoara
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
30
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.