Cazul amplasării catargului tricolor în Piața Libertății scoate la iveală modul în care sunt gestionate unele proiecte de către Primăria Timișoara. Proiectul a început în iunie, stâlpul a fost achiziționat în septembrie, hotărârea de consiliu local a fost dată după o lună, iar după câteva zile totul s-a blocat pentru că primarul s-a răzgândit.
Direcția Județeană pentru Cultură a județului Timiș s-a autosesizat după ce în fața Catedralei Mitropolitane au apărut două catarge. Conform primarului Robu, ideea amplasării celor două catarge i-a aparținut șefului Direcției de Drumuri din cadrul Primăriei Timișoara, Culiță Chiș, care a vrut să îi facă o surpriză.
Timișoara se umple de catarge. După cele din zona Michelangelo și de la Punctele Cardinale, mai „răsar” două în fața Catedralei Mitropolitane. Stâlpii de steaguri sunt, de fapt, cadou pentru primarul Nicolae Robu, de la omul pe care acesta l-ar multiplica în primărie, Culiță Chiș, șeful infrastructurii orașului.
Timișoreanul care a vrut să arate țării întregi că este patriot și că sărbătorește Centenarul Marii Uniri scapă de amendă. Decizia a fost luată de primarul Nicolae Robu, care a stabilit să fie iertat pentru exuberanță administratorul de bloc care a vopsit o bucată din fațada unui imobil în culorile steagului României. Omul ar fi vrut să pună drapelul românesc pe mai multe imobile.
România
Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează concursul de creație virtuală „Vocea ta e soluția” pentru elevii de gimnaziu și liceu din țară.
Capitală Culturală
Unul dintre cele mai prestigioase ansambluri specializate în interpretarea pe instrumente de epocă vine la Timișoara.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul rece debutează în forţă anul acesta, dar asta vine la pachet şi cu câteva aspecte pozitive. Te poţi relaxa acasă în zilele reci, cu o pătură pufoasă şi o carte bună sau un serial la care îţi doreşti de mult să te uiţi.
Eveniment
Accident cu urmări tragice la Timișoara. O fată de zece ani a murit, marți, când mașina condusă de mama ei, care circula regulamentar, a fost izbită de o altă mașină în zona Buziașului.
15
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, anunță lansarea Abonamentului Verde, un serviciu opțional pentru utilizatorii casnici și noncasnici din Zona 1 Timișoara. Acest serviciu vine în sprijinul cetățenilor pentru colectarea eficientă și ecologică a deșeurilor vegetale din grădini și spații verzi private, asigurând astfel un mediu curat și sustenabil.
Ştiri din Timiș
IULIUS, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de centre comerciale și birouri moderne integrate în proiecte de tip mixed-use, își diversifică portofoliul de retaileri luxury prin atragerea de noi parteneri. Chic Chic Urban Fashion, un lanţ de magazine multibrand care reunește branduri exclusiviste, a deschis, recent, în Iulius Town Timişoara, prima sa locație din afara Bucureștiului. Chic Chic Urban se va regăsi şi în proiectul de regenerare urbană RIVUS, pe care compania IULIUS îl dezvoltă la Cluj-Napoca.