Turiştii, dar şi timişorenii, vor avea şansa ca peste ceva timp, aproximativ un an, să beneficieze de city carduri atât pentru transportul în comun, cât şi pentru vizitarea unor obiective de interes din urbea de pe Bega. Consilierul local PNL Ştefan Sandu a venit cu această idee. Clujul, dar şi alte oraşe din România, deja au implementat acest sistem.
Timişorenii ar putea primi în concesiune mici suprafeţe de teren la marginea oraşului pentru a-şi amenaja grădini, pentru a planta flori şi zarzavaturi sau pur şi simplu gazon – oaze de verdeaţă, şi pentru a se relaxa în timpul liber. Este propunerea unui consilier local, Ştefan Sandu, care crede că ideea sa va fi bine primită de timişorenii care locuiesc la bloc. Alesul este hotărât să iniţieze un proiect de hotărâre în acest sens.
Aleşii PDL au analizat celebra listă de proiecte pentru 2014-2020 a primarului Timişoarei, Nicolae Robu, şi au ajuns la concluzia că ne-ar trebui... vreo 500 de ani să le vedem pe toate puse în practică. Noi visăm linii de tren îngropate, dar nu suntem în stare nici să zugrăvim Gara de Nord, în condiţiile în care ministrul Transporturilor face parte din acelaşi partid ca primarul, îi aminteşte edilului-şef consilierul Ştefan Sandu. În rest, democrat-liberalii îi recomandă lui Robu să rezolve întâi problemele mărunte ale oraşului, pentru care nu este nevoie de sume colosale.
Ştefan Sandu, consilier local PDL în Timişoara, spune că după un an şi jumătate de mandat al actualei administraţii, nu se vede niciun proiect concret în urbea de pe Bega, unul care să fie rodul actualei conduceri a Primăriei Timişoara.
S-a tot vorbit în Timişoara despre introducerea transportului în comun gratuit în perioada sărbătorilor de iarnă, experimental, pe 30 de zile. Şi totuşi, perioada s-a redus la 20 de zile, iar gratuitatea e cam greu de obţinut, din ce spune consilierul local PDL Ştefan Sandu. Practic, acesta susţine că în proiectul de hotărâre scrie că ai gratuitate dacă ai salariul sub 2.000 de lei, dar nu ţi se solicită dovedirea acestui lucru printr-un act, doar cartea de identitate.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și Turul II – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.