O nouă asociaţie de proprietari a fost somată de reprezentanţii Primăriei Timişoara să îşi repare imobilul istoric, care este în statre avansată de degradare. Este vorba de imobilul din Piaţa Libertăţii 2, acolo unde este şi sediul PNŢCD Timiş. Preşedintele filialei de partid, Valentin Moldovan, susţine că municipalitatea are dreptate şi spune că asociaţia a făcut deja primele demersuri pentru a intra în programul de reabilitare a clădirilor istorice al Primăriei Timişoara.
Viceprimarul Traian Stoia o somează pe Mioara Simcelescu, proprietara Cazarmei U, să reabiliteze această clădire istorică reprezentativă pentru Timişoara. Aceasta a venit cu un proiect controversat, în urmă cu patru ani, care a fost respins de oficialii Primăriei Timişoara, iar de atunci clădirea a devenit un adăpost pentru oamenii străzii.
Poliţia Locală va soma proprietarii clădirii Modex, considerată de primarul Nicolae Robu „o ruşine pentru Timişoara”. Viceprimarul Traian Stoia îi anunţă pe cei care deţin clădirea că vor urma amenzi dacă nu o repară până la finalul anului.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara cred că amenzile pe care le primesc motocicliştii care se distrează testându-şi capacitatea motoarelor prin diverse zone ale oraşului, spre nemulţumirea locatarilor din respectivele zone, care nu se pot odihni, sunt prea mici. Viceprimarul Traian Stoia propune amenzi de 3.000 de lei pentru astfel de fapte.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia continuă să dezgroape dosare, unele vechi de mai bine de 10 ani, pentru a arăta cum au ajuns clanurile de romi să pună mâna pe diverse proprietăţi din oraş. Zilele trecute, edilul a prezentat cazul unui teren şi al unui imobil de pe strada Munteniei, care au ajuns să fie vândute de la o persoană la alta şi folosite fără drept după ce s-a falsificat CF-ul, susţine Stoia. Şi, ce este mai grav, după ce s-a făcut lumină în acest caz... nu s-a găsit niciun vinovat, afirmă reprezentanţii municipalităţii.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.
Ştiri din Timiș
Biciclete și echipamente pentru bucuria și siguranța pe două roți a copiilor. Copiii adoră să pedaleze, iar distracția pe două roți devine cu adevărat eficientă atunci când contribuie la dezvoltarea abilităților motrice. Totuși, este esențial ca bicicleta și echipamentul să fie adecvate pentru a garanta protecția și confortul celor mici. Vei afla în continuare ce biciclete și accesorii sunt recomandate pentru copii și de ce este important să le asiguri o cască de protecție.
Ştiri din Timiș
Călătoria în străinătate este o aventură plină de culoare, dar, dacă nu sunteți atenți la schimbul valutar, s-ar putea să pierdeți bani fără să vă dați seama. Imaginați-vă un zbor București-Milano: o destinație visată, dar care poate deveni provocatoare dacă banca vă taxează suplimentar pentru plățile realizate în afara țării. De aceea, cunoașterea detaliilor despre moneda locală, metodele de plată și comisioanele bancare este cheia unei experiențe fără surprize neplăcute.
Ştiri din Timiș
Cum să faci singur reparații auto minore cu produse premium. Te-ai trezit cu o zgârietură nouă pe mașină sau poate o mică îndoitură pe caroserie? Știm cât de frustrant este să vezi cum aspectul automobilului tău este compromis. Din fericire, există soluții la îndemână care te vor ajuta să redai rapid strălucirea caroseriei fără să pierzi timp prețios cu programarea la service-ul auto. Cu puțină îndemânare, produse premium și câteva trucuri utile, vei putea obține rezultate care te vor face mândru de tine și de mașina ta.
Ştiri din Timiș
Piese de calitate, servicii de service profesionale - secretele unui stivuitor care funcționează fără întreruperi. Într-o afacere unde timpul înseamnă bani, stivuitoarele sunt mai mult decât simple echipamente – ele sunt partenerii zilnici în depozit și pe teren. Fiecare secundă în care un sistem este inactiv poate crea blocaje logistice, întârzieri și costuri suplimentare. Soluția? Întreținerea regulată, folosirea pieselor stivuitor de calitate și colaborarea cu un service stivuitoare profesionist.