
Șoferii care au drum de obicei pe Aleea FC Ripensia, bucata de lângă stadion, au avut parte de o surpriză zilele acestea. Strada reabilitată în urmă cu un an a fost spartă, la cererea primăriei. Ca de obicei, nimeni nu s-a deranjat însă să-i anunțe și pe conducătorii auto să ocolească zona. Aparent, „se execută lucrări de reparații”.

Sparg, lucrează cât lucrează, de cele mai multe ori murdar, dar se fac că uită să repare ce au stricat. Vorbim, desigur, despre firmele care lucrează pentru diverși operatori din oraș, care își fac treaba și apoi nu se mai întorc să readucă zona spartă la starea inițială. Tion.ro v-a prezentat nenumărate cazuri, iar sesizările de la cititorii care nu reușesc să obțină atenția celor din primărie ne vin zilnic pe e-mail.
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă să amendeze persoane care aruncă deșeuri pe domeniul public.
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în 25 de județe, printre care și Timiș.
Utile
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș le oferă angajatorilor asistență practică și informații actualizate privind utilizarea eficientă a noului sistem informatic ReGES Online.
Ştiri din Timiș
Premiului Timișoara pentru Valori Europene, ediția a II-a, va fi acordat în acest an Robertei Metsola, președinta Parlamentului European. Aceasta va primi distincția dotată cu 30.000 de euro în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 22 mai. Banii provin de la sponsori privați.
Mapamond
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a anunțat Vaticanul luni seara.
2
Eveniment
Un șofer de 51 de ani a ajuns de urgență la spital, după ce a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit violent cu o autoutilitară. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și încearcă să afle ce a dus la producerea accidentului.
Utile
Marți, 22 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.