Accident de circulație, luni dimineață, la Timișoara. Un autoturism marca Opel a ajuns într-o casă în urma coliziunii cu un Peugeot.
Atenție dacă aveţi drum prin zona Fabricii de Bere din Timişoara, circulaţia este închisă pe strada Ştefan cel Mare, spre strada Ştefan Octavian Iosif. Reprezentanţii primăriei nu s-au gândit să anunţe devierile de trafic, singurele devieri fiind anunţate de către cei de la RATT, în circulaţia tramvaielor. Cititorii reclamă faptul că ritmul în care se lucrează lasă de dorit...
Lucrările continuă pe strada Ştefan cel Mare din Timişoara, dar pe tronsonul de la biserică, de la strada Ştefan Octavian Iosif, spre Fabrica de Bere, porţiune care nu a fost cuprinsă în proiectul de reabilitare al primăriei pe fonduri europene şi care urmează să intre în reparaţii. RATT anunţă devierea mai multor linii de tramvai începând de sâmbătă.
Astăzi afli că până la urmă în Piața Libertății vor fi plantați 50 de arbori. Vezi apoi unde au ajuns cablurile de pe stâlpi pe strada Ștefan cel Mare, dar și care este garanția șoselei.
Autorităţile timişorene se mândresc cu o stradă unde aproape toate reţelele de utilităţi se află sub trotuare, şi nu sub carosabil, după reabilitare, dar cablurile stau încă atârnate grămadă, şi nu de stâlpi, ci... prin copaci. Cel puţin aşa se prezenta situaţia marţi, când oficialii Primăriei Timişoara au inaugurat strada Ştefan cel Mare, refăcută pe bani europeni. Cât despre drum, reprezentanţii municipalităţii speră se reziste la traficul greu, garanţia fiind de 5 ani...
România
Ministerul Educației a publicat calendarul oficial al sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2025, dedicată elevilor care participă la olimpiadele internaționale și alte competiții internaționale desfășurate în aceeași perioadă cu sesiunea obișnuită de Bacalaureat.
România
Ministerul Educației a publicat un ghid care răspunde la cele mai frecvente întrebări ale părinților referitoare la înscrierea și reînscrierea copiilor în învățământul antepreșcolar și preșcolar pentru anul școlar 2025-2026.
Sănătate
Spitalul Victor Babeș Timișoara se alătură demersurilor globale pentru combaterea tuberculozei, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva acestei boli, marcată anual pe 24 martie.
Ştiri din Timiș
Salonul de Carte Bookfest Timișoara își deschide porțile joi, 27 martie, la Centrul Regional de Afaceri, iar vizitatorii sunt așteptați pentru patru zile de evenimente culturale, lansări de carte, sesiuni de autografe, întâlniri cu autorii preferați și cu personalități marcante ale culturii românești contemporane.
Eveniment
Inspectorii ISU Timiș au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 79.500 lei și 42 de avertismente pentru nerespectarea reglementărilor privind fumatul. În urma controalelor, au fost descoperite deficiențe de securitate, cum ar fi iluminatul de evacuare nefuncțional.
Ştiri din Timiș
Dacă îți dorești să aduci un plus de eleganță și confort locuinței tale, magazinul nostru de perdele și draperii din Timișoara este alegerea perfectă! Punem la dispoziție o gamă variată de modele, materiale și culori, astfel încât să găsești exact ceea ce se potrivește stilului și nevoilor tale.
Ştiri din Timiș
Sistemul endocrin este o rețea complexă de glande care produc și eliberează hormoni direct în sânge, asigurând reglarea și controlul diverselor funcții corporale precum: metabolismul, creșterea, reproducerea, somnul și starea de spirit. Hormonii sunt eliberați în sânge și transportați către diverse organe și țesuturi, unde acționează ca mesageri chimici.
Ştiri din Timiș
Vestul și nordul țării vor fi afectate luni de averse și descărcări electrice, cu cantități de apă de 10-30 l/mp și posibile furtuni de grindină. Intensificări ale vântului vor atinge 40-80 km/h, în special în zonele montane.