Șantierul de pe str. Versului, început în toamna anului trecut, este departe de a fi închis. S-a așteptat redeschiderea circulației pe Calea Martirilor, pentru ca muncitorii de la Superconstruct să-și poată concentra forțele în Soarelui. Au urmat câteva luni în care timișorenii au fost nevoiți să facă slalom printre bălți și noroaie ca să ajungă acasă sau la serviciu. Primarul Nicolae Robu susține că acum se lucrează cu spor pe Versului.
Gata cu haosul în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”! Strada Surorile Martir Caceu a fost redeschisă circulației rutiere, marți, după două luni de șantier. Șoseaua a fost decopertată la mijlocul lui octombrie, pentru reasfaltare, dar între timp s-a descoperit că este nevoie și de lucrări la utilități.
Timișorenii care locuiesc pe strada Edgar Quinet ar trebui să își ia cizme de cauciuc în picioare atunci când ies din casă. Strada lor arată ca după război. Șantierul a început în toamnă, dar lucrările au fost abandonate. Reprezentanții primăriei le promit celor ce locuiesc acolo că se vor amenaja locuri de acces civilizate.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.