Alegerea programului, pregătirea documentelor necesare, redactarea scrisorii de motivație, alegerea posibilitaţilor de finanţare, obţinerea certificatul de limbă străină – cei cinci paşi pentru o educaţie şi o carieră de succes vor fi în centrul atenţiei la cel mai mare târg de consultanţă educaţională pentru studii în străinătate - World Education.
Medicii timișoreni primesc și primăvara aceasta șansa de a lucra în străinătate, în țări ca Marea Britanie, Germania, Elvetia, Franta, Belgia, Norvegia, Suedia sau Danemarca. Aceștia se vor întâlni față în față cu angajatorii europeni în 28 aprilie, în cadrul MedPharm Careers.
„Dragă tată, au trecut aproape patru ani de când nu ne-am mai văzut. Dar am o poză cu dumneavoastră şi mă uit la ea şi încep să plâng. Am crescut foarte mult de când ai plecat” (...). Dacă, prin cine ştie ce miracol, Guvernul acestei ţări ar avea bani şi interes (şi) pentru copiii ei, gândind, implicit, viitorul şi nu neapărat prezentul, valoarea a ceea ce s-ar cheltui pentru acest gest ar fi incomensurabilă. Prea atenţi la „bilanţul guvernării”, „liste electorale şi anchete” uităm că miza acestor lucruri este, până la urmă, viitorul acestei ţări. Iar viitorul ei sunt copiii de azi.
Exodul medicilor romani a luat o tendinta ingrijoratoare, atrage atentia prof.univ.dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor: in perioada 2007-2012 au fost formati 8.600 de medici specialisti, iar in acelasi interval 11.200 au plecat din tara!
40 de universităţi din 12 ţari, cu 400 de programe de licenţă şi 200 de programe de masterat în toate domeniile. Aceasta a fost oferta pentru tinerii din Timişoara care ar dori să înveţe la o universitate din străinătate, în cadrul celui mai mare târg de universităţi: Romanian International University Fair (RIUF). Evenimentul a avut loc marți, la Centrul Regional de Afaceri.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.