Zeci de străzi din Timișoara vor purta numele unor personalități marcante, iar Bd. Republicii se va numi în cele din urmă Bd. Regele Mihai I, așa cum primarul Nicolae Robu a stabilit în urmă cu mai bine de un an. Reprezentanții PMT nu au vrut să dea unor străzi numele fostului mitropolit al Banatului și al primului primar al Timișoarei după revoluție. În total, 56 de artere și două parcuri vor avea denumiri noi.
Mapamond
O persoană a murit şi două au fost rănite după ce un avion de marfă DHL s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Vilnius, în Lituania, luni, scrie Agerpres.
Cariere de Poveste
Ozana Matei a studiat pentru a deveni profesoară, însă și-a dat seama că nu se va regăsi în această profesie, astfel că s-a reorientat. După mai mulți ani petrecuți la firma de proiectare a soțului, Ozana face acum exact ce îi place. Astfel, își împarte timpul între salonul de tratamente corporale pe care l-a deschis de câțiva ani și obiectele hand-made pe care le lucrează cu multă pasiune.
Utile
Luni, 25 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Domeniile Murani vă invită să descoperiți un spectacol interactiv unic, ce vă va introduce în magia lumii lui Moș Crăciun.
Horoscop
Află ce îți rezervă zodia în această săptămână:
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie.