Revine la Timișoara manifestarea „Străzi pentru comunitate”. Evenimentul a fost gândit să le ofere timișorenilor din cartiere, pentru o zi, în locul unei străzi circulate de mașini, o arteră unde să se desfășoare activități destinate tuturor vârstelor, organizate cu parteneri „din vecini”: școli, societăți comerciale, universități, cluburi sportive etc.
„Străzi pentru comunitate”, prima ediție a unui eveniment organizat de Casa de Cultură Timișoara în noua administrație, desfășurat în weekend, ar fi fost un succes, consideră reprezentanții Primăriei Timișoara. S-au numărat 3.500 de participanți și s-au stricat 39.000 de euro, cam cu 10.000 de euro mai puțin decât se estimase.
Trei străzi și o bandă de circulație din centrul Timișoarei se închid în zilele de weekend pentru evenimentul„Străzi pentru comunitate”, unde străzile circulate devin trotuare pentru oameni. Vor fi două zile cu evenimente diverse, de la curse de biciclete și alergare la expoziții de mijloace alternative de deplasare, proiecții de film, demonstrații sportive sau concerte. Bătaia cu baloane cu apă e în program.
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7