A fost nevoie de trei ani și două procese pentru ca reprezentanții PMT să-și dea seama că nu pot pune beton asfaltic în locul pietrei cubice de pe 14 străzi din oraș. Se poate recurge la această soluție doar pe trei străzi: Dr. Ioan Mureșan, Arcidava și Toplița, a căror modernizare costă aproape 1 milion de euro.
Străzile pe care a fost deviată circulația când a fost închisă Calea Martirilor pentru extinderea la patru benzi sunt un adevărat chin pentru șoferi. Pe Apicultorilor se circulă cu viteza melcului, pentru că gropile sunt uriașe, iar șoferii nici nu le prea pot ocoli. Drumarii le-ar fi putut plomba, dar primarul spune că nu s-a putut face asta din cauza vremii. Documentația pentru reabilitarea completă încă nu este gata, iar șantierele ar putea fi deschise abia în toamnă pe Gospodarilor, Cehov și Apicultorilor.
După o lungă perioadă în care reprezentanții Primăriei Timișoara nu s-au mai sinchisit să anunțe care este programul zilnic de întreținere și reparații a străzilor și trotuarelor din oraș, oficialii municipalității au decis totuși că șoferii trebuie să știe pe unde se pot întâlni cu drumarii. Mai ales că începe și Marea Asfaltare de primăvară.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1