Studenţii pot afla ce înseamnă relaţiile publice, marketingul şi resursele umane. Tinerii care doresc o carieră de succes în domenii ce presupun comunicarea şi relaţionarea cu alte persoane se pot înscrie la Centrul pentru Dezvoltarea Carierei (CDC) din Timişoara.
Tinerii studenţi timişoreni se alătură colegilor din ţară care protestează împotriva Ministerului Educaţiei. În această săptămână studenţii pregătesc materialele de protest, iar duminică pleacă la Bucureşti pentru protesta.
Alexandra Stan, creatoarea marelui hit Mr. Saxobeat, va susţine un concert extraordinar în clubul Youtopia din Timişoara în data de 1 martie. Domnişoarele şi studenţii au intrare liberă până înainte de miezul nopţii.
Studenţii din România plătesc taxe prea mari. Asta reiese din studiul „Nevoile sociale ale studenţilor – o prioritate ce necesită soluţii”, realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România în peste o sută de facultăţi din 24 de universităţi din ţară, printre care şi Universitatea de Vest şi Politehnica din Timişoara.
Studenţii timişoreni vor cursuri soft skills şi ca rezultatele evaluării profesorilor să fie făcute publice. Tinerii au venituri mici şi se întreţin greu în timpul facultăţii. Mulţi dintre ei lucrează pentru a avea un ban. Alţii se plâng de cerşetorii din complexul studenţesc. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat la nivel naţional de Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).