O cheamă Mirela. De mică a ştiut ce-nseamnă chinul. A fost abuzată de părinţi şi nu numai... S-a luptat şi a trecut peste toate şi s-a adăpostit în Casa Debora din Timişoara, alături de alte fetițe abuzate. Astăzi are 20 de ani şi a luat toate examenele, pentru că e în primul an la Medicină.
Accident de circulație, sâmbătă după-masă, în complexul studențesc din Timișoara. O tânără a fost rănită după ce a traversat strada prin loc nepermis și a fost lovită de un autoturism care circula regulamentar.
Accident grav de circulaţie, joi după-masă, pe Calea Aradului din Timişoara, chiar în faţa Universităţii de Ştiinţe Agricole. O tânără de 22 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de un şofer care nu i-a acordat prioritate.
Studiază la Facultatea de Litere la Timişoara şi a primit premiul pentru cele mai interesante mobilităţi, în cadrul programului Erasmus. Este Andra Rugea, studentă la Universitatea de Vest Timişoara şi prin intermediul acestui program a reuşit să studieze în Franţa, la Sorbona.
Raluca Popescu, o studentă de 22 de ani din Timişoara a fost selectată pentru a participa la Adunarea Consultativă privind incluziunea tinerilor cu dizabilităţi în activităţile de tineret ale Consiliului Europei. Evenimentul va avea loc pe data de 29 mai, la Budapesta.
Sănătate
A fost activitate intensă în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara în noaptea de Înviere.
Ştiri din Timiș
Gerald Simonis, primarul comunei Moșnița Nouă, a semnat zilele trecute contractul de execuție pentru asfaltarea mai multor străzi din satul aparținător Moșnița Veche.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara fac verificări și în ceea ce privește modul în care oamenii respectă menținerea curățeniei pe străzi.
Turism
În fiecare primăvară, peluza de sud a Casei Albe este acaparată de copii care râd în timp ce rostogolesc ouă colorate. Aceștia celebrează, astfel, una dintre cele mai vechi și populare tradiții laice de Paște din Statele Unite: Easter Egg Roll. Această combinație de joacă și simbolism are o istorie fascinantă, iar în spatele atmosferei jucăușe se ascund povești despre politică, acces public și schimbări culturale.
Ştiri din Timiș
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului.
3