Aproape 100 de persoane, copii cu boli rare, părinţii lor, studenţi la medicină şi medici au participat luni, la Timişoara, la Marşul Bolilor Rare, o acţiune care precede Ziua Internaţională a Bolilor Rare, marcată anual la 28 februarie şi care începe Săptămâna Bolilor Rare în România, cu scopul de a informara şi sensibiliza opinia publică vizavi de aceste afecţiuni.
Carmen Bejan, fosta studentă care împreună cu prietenul ei de atunci a ucis și tranșat un bărbat de etnie romă într-un cămin al Facultății de Medicină din Timișoara a cerut magistraţilor Curţii de Apel Timişoara să fie lăsată să nască în libertate.
Carmen Bejan şi Sergiu Florea, cei doi studenţi de la Facultatea de Medicină din Timişoara, acuzaţi că au ucis şi tranşat un bărbat de etnie romă de 65 de ani, chiar de ziua sa, se vor afla astăzi în faţa magistraţilor. Ei sunt acuzaţi de omor deosebit de grav şi profanare de cadavre şi riscă până la 20 de ani de închisoare. Imagini |
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.