Un număr de 50 de studenţi timişoreni au la dispoziţie trei luni pentru a reuşi să creeze o maşină care să poată fi controlată cu un telefon mobil. Competiţia este organizată de o importantă companie timişoreană din domeniul automotive, iar marele premiu le poate aduce tinerilor 6.000 de lei.
Înfiinţarea de către autoritățile române a unui program care să ajute tinerii să-şi găsească o primă slujbă după absolvire ar fi soluţia ideală pentru a rezolva problemele de pe piaţa muncii, este de părere rectorul Universității de Vest din Timișoara. Tinerii ar putea beneficia de sprijin, fie în domeniul public, fie în mediul de afaceri.
Deși studenții din Timişoara și organizațiile lor nu au avut ”norocul” unor presiuni puternice din partea universităţilor, așa cum s-a întâmplat în alte centre universitare, Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara a anunțat că se va alătura unui protest național pe această temă.
Principalul centru comercial timişorean va găzdui sâmbătă, 24 ianuarie 2015, un eveniment inedit, Global Village, care va aduce împreună oameni din diferite ţări şi culturi, pentru a sărbători multiculturalitatea şi diversitatea. Evenimentul, organizat de AIESEC, va începe la ora 16, la primul etaj al mall-ului.
Unversitatea de Vest din Timişoara face parte din topul instituţiilor de învățământ superior din România, fiind clasificată, alături de alte câteva universităţi româneşti. UVT a fost inclusă în câteva topuri internaţionale în cursul anului 2014.
Ştiri din Timiș
Cu ocazia alegerilor parlamentare, și în acest weekend, ca și la precedentul cu alegerile prezidențiale, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special. Vor fi preluate cereri și eliberate documente de identitate inclusiv sâmbătă și duminică.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
Ştiri din Timiș
O masă caldă sau o pereche de ghete sunt pentru noi lucruri banale, pe care nu le-am pune pe lista de dorințe pentru Crăciun. Însă pentru cei oropsiți de soartă să aibă încălțăminte călduroasă de iarnă este de multe ori un vis.
Dialoguri Sănătoase
Când vine vorba despre sănătatea femeilor, vizitele regulate la medicul ginecolog sunt esențiale pentru prevenirea și depistarea timpurie a afecțiunilor. Într-o discuție detaliată și plină de informații utile, dr. Zoran Popa, medic primar în obstetrică-ginecologie, ne explică cât de des ar trebui să mergem la ginecolog și care sunt cele mai importante teste de prevenție. Mai mult, abordăm subiecte sensibile precum sarcinile după 35 de ani, infertilitatea și provocările specifice femeilor însărcinate. În a doua parte a acestui interviu vom vorbi despre endometrioză, menopauză și altele.
Ştiri din Timiș
Declarația 406 - SAF-T: ce este și de ce devine obligatorie și pentru firmele mici din ianuarie 2025
Din ianuarie 2025, obligația de a depune Declarația 406, cunoscută și sub numele de SAF-T, se extinde la companiile mici, marcând un pas important în direcția digitalizării fiscale din România. SAF-T este deja obligatoriu pentru companiile mari și medii, iar acum, autoritățile fiscale vor putea accesa datele contabile și tranzacțiile financiare ale tuturor firmelor în format electronic, ceea ce va spori eficiența controalelor fiscale.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
15