tion.ro Web analytics

Marea problemă a învăţământului românesc este cea a subfinanţării. Chiar dacă rectorii principalelor universităţi din România au pus la punct tot felul de proteste, deocamdată efectul asupra bugetului a fost zero. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, spune că un deţinut primeşte anual o sumă mai mare decât un student.
Cel mai important concurs naţional studenţesc în domeniul dreptului va fi găzduit în următoarele zile la Timişoara, în cadrul Universităţii de Vest. Este vorba de Hexagonul Facultăților de Drept din România, cel mai important concurs național de specialitate în acest domeniu.
Fântâni arteziene cu jocuri de lumini, spaţii verzi amenajate cu bănci, locuri de parcare şi curăţenie – asta ar vrea tinerii din Timişoara să aibă în Complexul Studenţesc. Reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti s-au întânit cu primarul Nicolae Robu pentru a discuta despre viitorul Campusului Universitar. Edilul a fost  încântat de ideea cu fântânile, mai ales că visează una şi pe Bega. Cât despre celelalte probleme existente în Complex la ora actuală, mai este cale lungă până să poată fi rezolvate...
În următoarele zile, la Iulius Mall Timişoara, vizitatorii pot admira mai multe lucrări de artă semnate de studenţii timişoreni. Cele 15 lucrări sunt sculptate în marmură, iar autorii sunt studenţi în anul 3.

Ştiri din Timiș

Cinci noi stații de încărcare a mașinilor electrice, la Dumbrăvița. Fiecare are câte două locuri
Primăria Dumbrăvița anunță că în comună vor apărea cinci noi stații de încărcare, pe lângă cea deja existentă, de la Parcul Central. La fiecare stație se vor putea încărca, simultan, două mașini. Investiția este finanțată de AFM.

Capitală Culturală

Colecție unică de picturi realizate de Mihaela Laslo, într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara în colaborare cu Asociația „La blouse roumaine IA” prezintă expoziția „Îngeri cu Altițe”, ce va avea loc în sala expozițională corp A a muzeului. Expoziția se va deschide în data de 30 octombrie, la ora 12.

România

Regulile de finanțare a campaniilor electorale, distorsionate din cauza suprapunerii alegerilor parlamentare și prezidențiale
Expert Forum consideră că suprapunerea campaniilor electorale pentru alegerile parlamentare și prezidențiale afectează aplicarea regulilor de finanțare a campaniilor și îngreunează monitorizarea veniturilor și cheltuielilor acestora.

Sănătate

Lecția de la Babeș: vitaminele și mineralele necesare în sezonul rece
Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara ne informează, în cadrul Lecției de la Babeș, ce vitamine și minerale ne întăresc sistemul imunitar în sezonul rece.

Mapamond

Român găsit mort într-un hotel din apropierea Parisului. A fost înjunghiat cu zeci de lovituri de cuţit
Un român în vârstă de 50 de ani a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Meaux, o localitate la 40 de kilometri de Paris, din regiunea Ile de France. Ar fi vorba de o crimă „de o violenţă rar întâlnită”, bărbatul fiind înjunghiat cu mai multe lovituri de cuţit, potrivit News.ro.

Ştiri din Timiș

FOTO. Evoluează lucrările la Casa de Cultură din Moșnița Nouă
Angajații firmei Constructim lucrează de zor la noul așezământ cultural din Moșnița Nouă. Comuna va avea o casă de cultură cu ateliere meșteșugărești și amfiteatru. Lucrările au ajuns la interior.

Mapamond

Zelenski: „Soldaţii nord-coreeni ar putea intra în luptă împotriva Ucrainei"
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a avertizat duminică seara, într-o postare pe platforma de socializare X, că este o „chestiune de zile" până când trupele nord-coreene ar putea intra în luptă alături de forţele ruse. 3

Ştiri din Timiș

Tendințele anului 2024 în aranjamentele cu flori uscate pentru nunți
ADVERTORIAL. Aranjamentele florale sunt o componentă esențială a oricărei nunți, aducând culoare, textură și personalitate evenimentului. În 2024, tendințele în domeniul florilor uscate devin din ce în ce mai populare, oferind o alternativă elegantă și durabilă față de florile proaspete.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici