O clădire din Piata Unirii a devenit suport pentru creație și artă. Pe fațada Muzeului de Artă din Timișoara a fost proiectată în imagini o simfonie de culori, creații aparținând unor copii de grădiniță și elevi de gimnaziu și liceu. Prima ediție a evenimentului Urban Stamp a debutat vineri seara, de la ora 22, iar continuarea o puteți urmări sâmbătă, de la aceeași oră.
Studenții i-au provocat pe profesori la fotbal. Înainte să înceapă sesiunea, tinerii din Liga AC au intrat vineri seara pe teren într-un meci împotriva profesorilor de la catedra de Educație Fizică și Sport a Universității Politehnica Timișoara. Tinerii și-au luat revanșa, învingându-şi dascălii cu 4-2 după ce în aprilie au pierdut cu 10-6.
Aproape 100 de studenti timişoreni au fost cuprinşi într-un proiect finanţat din bani europeni ce are drept scop consilierea lor în alegerea celei mai bune slujbe la terminarea şcolii. Tinerii vor beneficia de sprijinul a 28 de tutori, specialişti care îi vor ajuta să se integreze mai uşor în viaţa activă.
Cinci kilograme de cireşe au fost cumpărate de studenţii de la Asociaţia Studenţească Amicus pentru a le oferi timişorenilor fumători în schimbul unor ţigări. Personaje de poveste s-au aflat marţi în Piaţa Unirii pentru a transmite mesaje antifumat celor dornici să-i asculte.
Studenţii masteranzi ai Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor din Timişoara au primit, la cursul de antreprenoriat, o temă de casă: referat sau lucrare practică, înainte de examen. Ei au ales a doua variantă. Aşa a luat fiinţă evenimentul caritabil Art&Fun. De pe urma manifestării vor avea de câştigat beneficiarii fundaţiei „Siguranţa pentru copiii din România”.