Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat primul pas spre construirea unei autostrăzi care să lege Timișoara de Belgrad. În Sistemul Național de Licitații Publice, la finalul săptămânii trecute, Compania a publicat anunțul de participare prin care se caută firma care va face studiul de fezabilitate.
Visul timişorenilor de a merge spre Belgrad sau litoralul din Muntenegru pe autostradă chiar din capitala Banatului este mai aproape de a deveni realitate. E drept, doar peste mulţi ani, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Timişoara – Moraviţa.
Conducerile la cel mai înalt nivel din Bulgaria, România, Grecia, Serbia și Israel s-au întâlnit la Varna, pe litoralul bulgăresc, pentru a discuta despre modalitățile de colaborare între aceste țări. La finalul discuțiilor, premierul României, Viorica Dăncilă, a făcut referire și la un proiect care va afecta Timișoara, drumul spre Pancevo.
Pe site-ul Primăriei Timişoara au apărut cele trei studii de fezabilitate ce vizează lărgirea pasajelor Jiul şi Popa Şapcă, precum şi realizarea unui nou pasaj rutier în zona Solventul. Valoarea estimată a lucrărilor depăşeşte 50 de milioane de euro, executivul primăriei propunând ca finanţarea investiţiilor să fie făcută din bugetul local al Timişoarei.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1