Patru femei din zece au suferit de astenie de primăvară în ultimii ani, număr dublu faţă de cel al bărbaţilor afectaţi, iar aproape o treime dintre românii cu vârsta de peste 14 ani acuză simptome de lipsă de energie odată cu venirea primăverii, potrivit unui studiu al Mercury Research.
Mai mulţi bani alocaţi pentru drumuri prin
Programul Operaţional Regional – POR. Deşi
limita maximă pe acest mod de finanţare a fost
atinsă, consilierii judeţeni speră să
mai obţină ceva bani în plus la realocarea
fondurilor utilizate pe această linie de
finanţare europeană.
Vitaminele luate după şedinţele de
exerciţii fizice ar putea să anuleze efectele
pozitive ale sportului asupra sănătăţii
organismului, potrivit cercetătorilor germani, al
căror studiu a fost publicat în Proceedings of
the National Academy of Sciences (PNAS).
exerciţii fizice ar putea să anuleze efectele
pozitive ale sportului asupra sănătăţii
organismului, potrivit cercetătorilor germani, al
căror studiu a fost publicat în Proceedings of
the National Academy of Sciences (PNAS).
Primăria Timişoara va reabilita Parcul Copiilor în aşa fel încât nimeni să nu mai poată contesta nimic, spune viceprimarul Adrian Orza. Va fi demolat tunelul, se va renunţa la carting şi la tonetele în formă de... căpşună, iar obiectivul va fi reabilitat cu bani de la bugetul local.
În urma unui studiu efectuat pe 52.700 de persoane,
cercetătorii britanici au descoperit că dieta
vegetariană ajută organismul uman să se
protejeze împotriva mai multor forme de cancer.
cercetătorii britanici au descoperit că dieta
vegetariană ajută organismul uman să se
protejeze împotriva mai multor forme de cancer.
Eveniment
O tânără a fost atacată de un bărbat în zona Isho din Timișoara. Locuitorii unui bloc au sărit în ajutor și au salvat femeia din mâinile agresorului. Aceasta a fost transportată la spital. El a fost reținut de polițiști.
Eveniment
În noaptea de marți spre miercuri, pompierii au intervenit în zona Badea Cârțan pentru a scoate din apă o persoană care a căzut în Bega. Aceasta a fost transportată la spital.
Utile
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
2
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
49