Nouă tineri cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, care alcătuiesc echipa Kolping Timișoara, au participat, zilele trecute, în orașul german Stuttgart la IKA Culinary Olympics. Aceasta este una dintre cele mai prestigioase competiții gastronomice la nivel mondial, iar timișorenii au reușit să obțină o mențiune.
Germania este recunoscută pentru o mulțime de lucruri frumoase, de la metropole strălucitoare, la parcuri și grădini perfect întreținute. Arhitectura nemțească este faimoasă și ușor de recunoscut, iar castelele presărate printre vârfurile Alpilor i-au inspirat chiar și pe creatorii desenelor animate Disney, atunci când au transpus pe marele ecran cele mai faimoase basme. Aceste clăiri minunate au găzduit de-a lungul timpului nenumărate familii regale, dar și intrigile și războaiele care au marcat istoria acestei țări. Deși Germania se mândrește cu nenumărate astfel de palate, noi vi le arătăm pe cele mai frumoase.
Suporterii nemţi s-au comportat exemplar la Timişoara, deşi urmau să întâlnească FC Timişoara în cupele europene. Un filmuleţ cu marşul suporterilor străini a fost postat pe Youtube de un timişorean, fan Poli.
Fotbaliştii de la Poli vor încerca imposibililul
în această seară, pe stadionul
„Mercedes-Benz” din Stuttgart, în returul
play-off-ului Ligii Campionilor. Jucătorii lui Ovidiu
Sabău vor lupta pentru onoare în faţa
germanilor de la VfB Stuttgart, care au câştigat
la Timişoara cu 2-0. Partida va începe de la ora
21.45 şi va fi transmisă în direct pe TVR
1. Patronul Marian Iancu a anunţat o primă record
de 100.000 de euro de jucător în cazul
calificării în Grupele Ligii.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Sănătate
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
1