Timişoara are un sistem de închiriere a bicicletelor în regim self-service începând din această lună. Vorbim despre bicicletele care pot fi închiriate din staţiile RATT şi pot fi folosite cu ora. Pentru că sistemul VeloTM este la început, reprezentanţii primăriei vor să afle de la utilizatori care sunt problemele pe care le întâmpină şi ce cred ei că ar trebui să se schimbe.
Să pedalezi prin Timişoara nu este lucru uşor. Dincolo de faptul că pistele destinate bicicliştilor sunt adesea ocupate de şoferii care îşi parchează maşinile cu nepăsare, unele sunt şi prost realizate. Printre probleme, sunt abrupte sau bicicliştii trebuie să ocolească arbori, stâlpi și chiar coşuri de gunoi care le ies în cale, cum ne-au sesizat cititorii că este situația pe Calea Sever Bocu și cum au fost deja prezentate cazuri și în alte zone ale orașului.
În vara acestui an, primarul Nicolae Robu a anunțat lucrări de peste 5 milioane de euro în cartierele Soarelui și Buziașului. Edilul-șef a început cu reabilitarea drumurilor, refacerea trotuarelor şi spațiilor verzi, amenajarea de parcări, piațete și fântâni chiar în zona în care locuiește, dar spune că programul va fi extins în 2014. Care considerați că ar trebui să fie următorul cartier reabilitat? Așteptăm sugestiile dumneavoastră.
Ştiri din Timiș
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului.
Azi în Timișoara
Hristos a înviat! Cristos a înviat! Duminică puteți merge la Târgul de Paști din centrul Timișoarei.
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de credincioși din județul Timiș vor primi în această noapte Lumină Sfântă din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Venită cu un avion special de la București, unde a ajuns inițial, Lumina Sfântă a sosit apoi sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.
Mapamond
Vladimir Putin a anunțat o „încetare a focului de Paște" în Ucraina. Va dura 30 de ore, începând sâmbătă, la ora 18, până în noaptea de duminică spre luni, la miezul nopții.
Ştiri din Timiș
Pentru al treilea an la rând, Domeniul Regal Săvârșin devine, în 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată. Vizitatorii vor avea parte de concerte, artizani ai gustului autentic și meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși.
Eveniment
Gest tragic înainte de Învierea Domnului. Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a încheiat, sâmbătă, socotelile cu viața.