Accident de circulație, joi după-masă, pe strada Simion Bărnuțiu din Timișoara. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită din spate de un șofer neatent, la semafor. Cei trei răniți sunt membri ai trupei Șuie Paparude. UPDATE. Membrii formației vor susține concertul din această seară
Șuie Paparude, grupul electro cel mai longeviv și iubit din România, concertează la FABER. Concertul va avea loc joi, 7 septembrie, de la ora 19.30 și marchează deschiderea expozițiilor „Semnalizatoare - Designul nu este un Panou de Bord” din cadrul Programului Bright Cityscapes și Performing 89, ambele găzduite de halele Azur.
Music Travel Festival se pregătește tot mai intens pentru cea de-a doua ediție a evenimentului. Pe lângă numele confirmate deja, organizatorii tocmai au anunțat artiști noi care vor urca pe scenă, la vară. Astfel, printre cei care vor trece pe la festivalul de lângă Timișoara se numără și Șuie Paparude.
Timișorenii s-au putut bucura, joi, de prima ediție a „Thursday Overtime”. Este vorba despre un nou tip de petrecere, iar pentru a inaugura evenimentul Șuie Paparude a revenit în Timișora. Cu hituri cunoscute de toată lumea și multă energie, trupa i-a ținut pe timișoreni în priză până în ultimul moment.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.