Cabinetul Boc şi-a angajat luni răspunderea asupra "Legilor austerităţii" privind reducerea pensiilor şi salariilor, iar PSDa depus moţiune de cenzură pentru a demite Executivul. "Ieşirea din acordul cu FMI şi CE ar conduce România în incapacitate de plată. Sunt nevoit să cer Parlamentului un vot de încredere", a avertizat Emil Boc în discursul său.
Cluj-Napoca. 622 de locuri de muncă sunt vacante până pe 29 octombrie în judeţul Cluj. La nivel naţional, numărul locurilor de muncă vacante oferite de companii a crescut cu 34 faţă de săptămâna anterioară, ajungând la 10.905, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
CLUJ-NAPOCA. Antrenorul portughez al lui CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, sâmbătă, după jocul cu Oţelul, scor 1-0, că este foarte mulţumit de rezultatul obţinut, dar susţine că jucătorii săi puteau încheia meciul mult mai devreme, dacă marcau la ocaziile avute.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, propune Consiliului Local să exercite dreptul de preemțiune al orașului pentru a cumpăra o clădire istorică la valoarea de 1,9 milioane de euro.
Mapamond
Ambasada României la Kiev a luat măsuri suplimentare în vederea asigurării protecţiei personalului, activitatea fiind limitată la acţiuni cu caracter de urgenţă, având în vedere evoluţiile de securitate din Ucraina, a informat miercuri Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara invită publicul vorbitor de limbă germană la un eveniment unic în această stagiune. Este vorba despre lectura scenică „valurile Dunării” de Thomas Perle, regia și muzica de Tristan Linder.
Ştiri din Timiș
După două decenii de așteptare, România a pus în circulație primul tren nou achiziționat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). În acest context, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis că alte 37 de trenuri noi vor ajunge în România, urmând să circule și pe ruta Timișoara - București.
1
Ştiri din Timiș
Va fi modernizat sistemul de iluminat public pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara. Primarul Dominic Fritz a semnat astăzi contractul pentru această investiție.
România
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale, în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria de conferințe de popularizare a științei cu un nou eveniment dedicat iubitorilor de istorie și arheologie. Prelegerea îl are ca invitat pe Daniel Spânu, cercetător cu o vastă experiență în arheologie, care va explora semnificația simbolică și istorică a Tezaurului de la Pietroasa, una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din România.