tion.ro Web analytics

Ceea ce ar fi trebuit să fie un derbi, meciul de marți dintre UTA si ASU Politehnica s-a transformat într-un circ general. Deși suporterii bănățeni au avut achiziționate bilete de acces la meci, gazdele au interzis intrarea acestora pe stadion. Acum reprezentanții clubului și asociația suporterilor anunță că îi vor da în judecată pe cei vinovați de situația creată.
Au trecut 26 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, iar suporterii echipei ASU Poli Timișoara le reamintesc timișorenilor că „Eroii nu mor niciodată”. Au mărșăluit din nou pe străzile orașului, din Piața Maria până la Cimitirul Eroilor. Pe drum au aprins torțe și au scandat fel de fel de mesaje, în memoria celor care au murit în decembrie 1989.
Bucurie mare, am intrat în Liga a IV-a! A venit luna august şi am plecat în prima deplasare ca jucători şi suporteri alb-violeţi. Sute de timişoreni, cu Timişoara şi Poli în suflet, s-au urcat în maşini, autobuze sau în trenu` de Făget şi au pornit spre o victorie minunată. Galeria a fost la înălţime, iar jucătorii au făcut un  spectacol fotbalistic de excepţie la meciul ASU Politehnica Timişoara cu Flacăra Făget.
Politehnica Timişoara nu uită de fanii săi nici după terminarea sezonului competiţional 2011. Sâmbătă, clubul, împreună cu unul dintre sponsori a lansat proiectul „VIP pentru o zi”. Un proiect unic în România, în urma căruia doi dintre suporterii echipei alb-violete vor avea parte de o zi de vis alături de echipa favorită. Cei doi vor merge cu Poli într-o deplasare, vor mânca împreună cu fotbaliştii, vor sta la aceeaşi hotel cu jucătorii, se vor antrena împreună cu aceştia şi vor viziona din tribună partida lui Poli.

Ştiri din Timiș

Cum recunoști depresia de sărbători și care sunt persoanele expuse. Explicațiile psihologului Aurelia Marcoane
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.

Cariere de Poveste

Ina Biebel, antreprenor cu spirit creativ: „Am crezut că o să fac jurnalism și s-a întâmplat să pun cuvinte pe tricouri”
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.

Ştiri din Timiș

Program de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă, Zona 1 și Zona 0 a județului Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Horoscop

HOROSCOP săptămâna 23-29 decembrie 2024
Află ce îți rezervă astrele:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 decembrie 2024, în Timișoara?
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Șofer rănit în urma unui accident produs la Timișoara
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.

România

Crin Antonescu ar fi propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie. 7

Eveniment

Tânăr arestat după ce a furat unelte din Moșnița Veche
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici