Deşi acest fenomen există, judeţul Timiş are cel mai mic volum de tăieri ilegale de arbori, comparativ cu alte zone din ţară. Nu numai atât, dar în Timiş şi tăierile legale sunt sub limite. Din 340.000 de metri cubi de lemn - volumul de tăiere în Timiş, anul trecut s-au recoltat cu 60.000 de metri cubi mai puţin decât ar fi fost necesar. Şi totuşi, tăierile ilegale nu sunt inexistente – s-a tăiat, de la începutul anului, nu mai puţin de 1.600 de metri cubi de lemn.
Aproximativ 900 de hectare de pădure au fost defrişate, ilegal, în judeţul Argeş. Problema este că tăierile de arbori au avut loc într-o arie protejată. A fost sustras material lemnos în valoare de peste 63 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Cum să faci singur reparații auto minore cu produse premium. Te-ai trezit cu o zgârietură nouă pe mașină sau poate o mică îndoitură pe caroserie? Știm cât de frustrant este să vezi cum aspectul automobilului tău este compromis. Din fericire, există soluții la îndemână care te vor ajuta să redai rapid strălucirea caroseriei fără să pierzi timp prețios cu programarea la service-ul auto. Cu puțină îndemânare, produse premium și câteva trucuri utile, vei putea obține rezultate care te vor face mândru de tine și de mașina ta.
Ştiri din Timiș
Piese de calitate, servicii de service profesionale - secretele unui stivuitor care funcționează fără întreruperi. Într-o afacere unde timpul înseamnă bani, stivuitoarele sunt mai mult decât simple echipamente – ele sunt partenerii zilnici în depozit și pe teren. Fiecare secundă în care un sistem este inactiv poate crea blocaje logistice, întârzieri și costuri suplimentare. Soluția? Întreținerea regulată, folosirea pieselor stivuitor de calitate și colaborarea cu un service stivuitoare profesionist.
Ştiri din Timiș
Covoarele sunt o parte esențială a oricărei locuințe, contribuind la confort și estetică. În timp, acestea acumulează murdărie, praf și alergeni care pot afecta calitatea aerului și sănătatea celor din casă. Alegerea unei spălătorii profesionale pentru curățarea covoarelor este o decizie importantă.
Ştiri din Timiș
Sportul și meditația sunt două practici complementare care oferă beneficii enorme pentru sănătatea mentală, dar și pentru bunăstarea generală. Încorporând aceste practici în viața noastră de zi cu zi, ne vom bucura de o stare excelentă de sănătate fizică, psihică și emoțională. Fără îndoială, sportul și meditația contribuie la o viață mai echilibrată și mai împlinită și ne țin departe de boli fizice și psihice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Anunț important pentru toți iubitorii de distracție din Timișoara!
România
Noul Guvern va avea 16 ministere, din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR.
România
Marcel Ciolacu a fost desemnat de președintele Iohannis să formeze guvernul. În cursul aceleași zile, acesta va solicita votul de încredere din partea parlamentului. Cabinetul său va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, programate pentru primăvara anului viitor, potrivit Agerpres.
Dialoguri Sănătoase
Într-o lume medicală în continuă schimbare, domeniul pedodonției câștigă din ce în ce mai multă atenție, devenind un pilon al sănătății generale. Dr. Cosmina Dușan, medic stomatolog cu practică exclusiv pedodontică, ne povestește mai multe despre noile abordări și inovații din acest domeniu. Interviul explorează provocările, soluțiile și impactul transdisciplinarității în îngrijirea dentară a copiilor, punând accent pe prevenție, educație și cooperarea strânsă între specialiști. De la intervenții timpurii la tehnici moderne de tratament, acest interviu deschide noi orizonturi pentru părinți, medici și micii pacienți.