A mai rămas aproximativ o lună până la deschiderea celei de-a doua ediții a târgului de turism organizat în vestul țării de către principala organizaţie profesională din domeniu, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT). Evenimentul se va desfășura anul acesta la Timișoara, în perioada 20 – 22 martie. Vor participa peste 20 de agenții de turism din Timișoara și din țară, cu pachete de vacanță la preț redus, de tip early booking.
Agenţiile de turism prezente la Târgul „Vacanța", organizat în weekendul 21-23 martie 2014 la Timișoara de către Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), cu sprijinul Autorității Naționale pentru Turism, consideră că evenimentul a fost unul de succes. Valoarea totală a excursiilor vândute a fost de 330.000 de euro.
Timişoara se pregăteşte de unul dintre cele mai importante târguri de turism organizate în oraş. Evenimentul, Târgul de Turism „Vacanța", este organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), cu sprijinul Autorității Naționale pentru Turism, în acest sfârșit de săptămână în orașul de pe Bega.
Arhiplină a fost galeria Helios vineri, la deschiderea expoziției „Tabăra Călacea – 2013", în pofida orei atipice pentru vernisajele UAP, două a după-amiezii. Artiștii și amatorii de artă au profitat însă de prilejul rar de a se afla la un astfel eveniment împreună cu un membru al Guvernului României, așa încât vernisajul a început cu o sesiune foto a doritorilor cu ministrul Turismului, Maria Grapini.
Timișoara va participa, pentru prima dată, în luna ianuarie, la Târgul de Turism de la Viena. Alături de Timișoara, vor mai încerca să atragă turiști și primăriile din Sibiu și Satu Mare.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1