Doar câteva zile ne mai despart de primăvara calendaristică, iar unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale românilor este dăruirea de mărțișoare. Acest șnur răsucit din fire albe și roșii are o putere aparte și ne încarcă de fiecare dată cu bucurie și cu un altfel de tonus, indiferent că îl oferim sau îl primim. Devenim mai veseli, mai optimiști, gata să deschidem ușile acestui frumos anotimp. Iar până pe 1 martie 2022, artizanii te așteaptă în Iulius Town să descoperi o colecție variată și colorată de mărțișoare, în zona Iulius Expo, numai bune de oferit celor dragi
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.