Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va reveni în PNL, după aproape 3 luni de când a părăsit organizaţia. Tăriceanu va deveni membru PNL Satu Mare.
Călin Popescu Tăriceanu, actualul preşedinte al Senatului, a anunţat, joi, că renunţă la ideea înfiinţării unui nou partid liberal. În schimb, el va lansa Platforma Economică, al cărei scop este de a face din România a şaptea putere a Europei.
Luni, senatorii se reunesc în plen pentru a alege un nou preşedinte al Senatului României. Surse din PSD spun că fostul membru PNL, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi propunerea pentru acest post. Funcţia a rămas vacantă după ce, marţi, Crin Antonescu şi-a dat demisia.
Parlamentarii PDL Timiş susţin că ar fi fost contactaţi deja de cel care va conduce viitoarea filială a Partidului Reformist Liberal pe care l-a anunţat Călin Popescu Tăriceanu, după părăsirea PNL, aleşii PSD vorbesc despre „vocile contrastante” care ar putea să apară şi la Timişoara în rândul liberalilor, liderii PNL Timiş se declară convinşi că nu vor fi trădări în plan local. Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, se arată uluit de gestul lui Tăriceanu.
Redresarea economiei, modificarea Constituţiei, restituirea proprietăţilor şi o dezbatere serioasă pe tema regionalizării – acestea ar trebui să fie priorităţile actualei guvernări, crede fostul premier al României Călin-Popescu Tăriceanu. Prezent joi la Timişoara, liberalul a propus, printre altele, lărgirea bazei de impozitare. Vedeţi ce i-a recomandat Tăriceanu actualului prim-ministru Victor Ponta.
Azi în Timișoara
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
30
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.