Baschetbalista Miruna Bente, de la BCM Bega Danzio Timişoara, are, în afara preocupărilor sportive, o altă pasiune. Cea pentru tatuaje. Miruna şi-a aşternut până acum pe corp nu mai puţin de 12 tatuaje şi nu crede că se va opri aici. Am stat de vorba cu ea şi ne-a povestit câte ceva despre o parte dintre ele.
De peste zece ani, Claudia Kovacs, cu multă răbdare, lasă amintiri permanente pe trupurile celor care-i trec pragul salonului său de tatuaje din Timișoara. Claudia își tatuează clienții cu flori, citate motivaționale, animale și multe altele. Mii de persoane, români și străini, beneficiază de tehnica ei iscusită.
De tatuaje, muzică și artă, graffiti, spectacol de foc, sporturi extreme, stil de viață urban, întâlnire cu oameni noi și multe altele au avut parte cei care au călcat pragul expoziției TITC, organizată în weekend, la Iulius Congress Hall. Convenția Internațională de Tatuaje Timișoara a fost un loc de întâlnire cu scena internațională a tatuajelor.
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.