Incident grav, în noaptea de joi spre vineri, în parcarea unui centru comercial, vizavi de sediul Secției 3 Poliție Timișoara. Un taximetrist acuză că a fost bătut și tâlhărit de mai mulți indivizi necunoscuți, care apoi i-au furat 250 de lei, încasările de peste zi. Polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar avocatul tânărului bătut îi acuză că au refuzat să înregistreze fapta ca fiind tâlhărie.
Agitație mare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona străzii Mureș din Timișoara, după ce un taximetrist a fost legat și amenințat de doi clienți, care apoi au dispărut cu bani și mai multe obiecte electronice. Colegii taximetristului, chemați în ajutor de acesta, au reușit inițial să prindă un suspect, însă s-a dovedit că acesta nu avea legătură cu cazul.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.